Liviu Damian  

Liviu
DAMIAN
1935–1986
Poet, eseist, publicist, traducător.
S-a născut la 13 mart. 1935, com. Strâmba (azi Corlăteni), jud. Bălţi. S-a stins din viaţă la 20 iul. 1986, la Chişinău, înmormântat la Corlăteni. A absolvit şcoala medie din satul natal (1955);

Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de istorie şi filologie, specializarea Limba şi literatura română(1960). A fost redactor-şef adjunct al revistei Nistru (azi
Basarabia), redactor principal al Comitetului de Stat pentru edituri şi secretar al Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1976-1986). Publică din 1954, semnând cicluri de versuri în culegerea colectivă Glasuri tinere (1955, 1957, 1959). A debutat editorial în 1963, cu placheta de versuri Darul fecioarei, urmată de mai multe cărţi de rezistenţă:
Ursitoarele (1965), Sânt verb (1968), Partea noastră de zbor (1974), Mândrie şi răbdare (1978), Salcâmul din prag (1979), Coroana de umbră (1982), Poezii şi poeme (1986). Împreună cu poetul leton Imants Ziedonis a scris cartea în versuri Pânea în două cânturi (1984). A mai publicat Scrieri alese (vol. 1-2, 1985). A semnat un volum de eseuri Pâinea (1976) şi două volume de publicistică: Îngânduratele porţi (1975) şi Dialoguri la marginea oraşului (1980). A contribuit la dezvoltarea poemului românesc. Este autorul poemelor Un spic în inimă (1973), Partea noastră de zbor (1974), Maraton, Melcul (1981), Cavaleria de Lăpuşna (1985). A scris şi pentru copii: plachete de versuri Comoara (1964), De-a baba iarba (1972), Inima şi tunetul (1981).
Renumelelui Liviu Damian se leagă în mare măsură efortul de intelectualizare a liricii române din Republica Moldova şi tendinţele ei spre modernitate. A transpus în limba română poezii şi poeme aparţinând lui P. Neruda(Patru anotimpuri ale inimii, 1969; 100 de sonete de dra-
goste, 1972), I. Ritsos (Martorul, 1977), J. Marcinkevičius,I. Ziedonis, proză de V. Solouhin, Jules Verne ş. a.
Din creaţia lui Liviu Damian s-a tradus în multe limbi ale popoarelor din republicile fostei Uniuni Sovietice. Pentru culegerea de versuri Korni (Rădăcini, 1966) a fost distins cu premiul literar unional N. Ostrovski (1967). Pentru lucrarea Dialoguri la marginea oraşului (1980) şi pentru cartea de versuri Maraton (1977), scriitorul s-a învrednicit de Premiul de Stat al Republicii
Moldova (1984).
S-a stins din via'ă în 1986. Astăzi Liceul din O.Rîşcani îi poartă numele, păstrândui memoria şi suflarea românească.

Martirii Neamului  

Vasile Bodrug, a fost un preot care a activat şi a propovăduit Ortodoxia pe tarâmurile rîşcănene, desfaşurând o activitate misionară şi de păstrare a credinţei si unităţii neamului românesc. În perioada ocupaţiei sovietice el a fost omorât pentru credinţa sa în Dumnezeu. Astfel, a devenit martir al neamului nostru.


Astăzi în cinstea lui, în Rîşcani activează Centrul de Pelerinaj "Vasile Bodrug", care va cinsti memoria acestui preot român.


Pentru a da continuitate istoriei, avem obligaţia morală de a păstra în memorie pe acei oşteni a lui Iisus care nici în faţa morţii nu au renunţat la credinţa strămoşească.


Dim păcate, foarte puţine documente există, care ne-ar permite să descoperim în detalii vieţile creştinilor din localitate, dat fiind faptul că multe documente au fost pur şi simplu distruse.



Eugen Coşeriu  

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Eugen Coşeriu (sau Eugeniu Coşeriu, Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, judeţul Bălţi, azi în Republica Moldova, d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un filolog romanist. Doctor în Filologie şi Filosofie, autorul unui număr de peste 50 de volume şi a mii de pagini de exegeză, al unor noi teorii despre principiile fundamentale ale filologiei, contribuie la îmbogăţirea metodologiei disciplinelor lingvistice. A fost ales membru de onoare al Academiei Române (1991). Conform afirmaţiei lui Mircea Borcilă (Universitatea din Cluj), Eugen Coşeriu a fost "cel mai strălucit exponent al culturii române în planul universal al ştiinţelor omului". [1]
Cuprins






Studii:
Eugen Coşeriu a absolvit liceul "Ion Creangă" din oraşul Bălţi, apoi şi-a continuat studiile în filologie la universităţile din Iaşi, Roma şi de filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 şi 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 şi 1963 fiind profesor-invitat şi la Universitatea din Bonn, Germania. Din 1963 şi până la sfârşitul vieţii a fost profesor la Tübingen. Mai multe generaţii de discipoli ai lui Eugen Coşeriu constituie Şcoala de lingvistică de la Tübingen. A fost Doctor Honoris Causa al aproape 50 de universităţi din întreaga lume.

Activitate:
Opera ştiinţifică a lui Eugen Coşeriu n-a cunoscut prea multe ediţii în limba română, majoritatea lucrărilor savantului au apărut în italiană, spaniolă, germană, franceză şi alte limbi. Traducerea în româneşte a Lecţiilor de lingvistică generală a fost un evenimnet reverberant în viaţa academică de la Chişinău şi Bucureşti. Lucrarea este una de referinţă în domeniu, apariţia ei marchează, în opinia discipolului de la Cluj al lui Coşeriu, lingvistul Mircea Borcilă, "un moment important în procesul istoric de recuperare a gândirii ştiinţifice a marelui savant şi de emancipare a teoriei lingvistice româneşti", dat fiind că "în contextul numeroaselor cărţi de acelaşi gen apărute, în diverse limbi, în ultima jumătate de secol, aceste Lecţii de lingvistică generală se disting, într-un mod deosebit de pregnant, prin altitudinea epistemiologică şi vastitatea orizontului investigaţional, prin temeinicia inegalabilă cu care sunt evaluate marile doctrine ale lingvisticii contemporane şi, nu în ultimul rând, prin limpezimea şi claritatea cu care sunt înfăţişate contururile abordării proprii asupra fenomenului lingvistic". (Vezi: Eugen Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000, Cuvânt înainte de Mircea Borcilă). Totuşi, în mod evident, concepţia coşeriană trebuie studiată în ansamblu, ca sistem. Lucru pe care şi l-au propus discipolii marelui filolog.
Eugen Coşeriu a menţinut legături strânse cu mediul ştiinţific românesc şi cu baştina, revenind deseori atât în satul său natal, cât şi la Bucureşti, Cluj, Chişinău. În calitatate de om de ştiinţă nu a ezitat să-şi susţină cu fermitate convingerile, chiar atunci când acestea veneau în contradicţie cu un regim sau altul. Referindu-se la practicile de "purificare lingvistică" la care recurg autorităţile de la Chişinău, promovând ideea existenţei unei limbi moldoveneşti, în cadrul conferinţei ştiinţifice Unitatea limbii române - cu privire specială la Basarabia şi Bucovina [2] Eugen Coşeriu a reiterat opinia, pe care a susţinut-o mereu, că "a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică. Din punct de vedere istoric şi practic este o absurditate, o utopie şi din punct de vedere politic e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi deci un act de genocid etnico-cultural”.
În comunicarea susţinută la Congresul al V-lea al Filologilor Români (Iaşi-Chişinău, 6-9 iunie 1994) Eugen Coşeriu face o prezentare generală a tipologiei limbilor romanice, oprindu-se asupra locului limbii române printre limbile romanice şi stării actuale a dialectului dacoromân. Comunicarea conţine de asemenea o argumentare riguroasă (sub aspect genealogic, tipologic şi al "arealului") a tezei privind unitatea dialectului dacoromân. Lingvistul insistă asupra fraudelor ştiinţifice comise de susţinătorii teoriilor care neagă unitatea acestuia. Chestiunea care îl preocupă pe Coşeriu în mod deosebit este menţinerea acestei unităţi, aspect pe care îl abordează într-o altă comunicare, prezentată la Sesiunea Ştiinţifică "Limba română şi varietăţile ei locale" (Bucureşti, 31 octombrie 1994). Una dintre concluzii fiind că: "limbă a culturii şi limbă de stat este limba română pentru întreg spaţiul carpato-danubiano-nistrean, adevăr care nu poate submina independenţa Republicii Moldova ca stat, tot aşa cum nu subminează independenţa Australiei, a Canadei sau a Statelor Unite ale Americii recunoaşterea limbii engleze ca limbă oficială, de stat, a acestor ţări", pentru că, le aduce aminte Coşeriu oponenţilor săi, "graniţele politice nu au coincis şi nici nu pot coincide cu cele lingvistice".

Bibliografie selectivă:
Eugeniu Coşeriu, Teoria del lenguaje y linguistica general, Madrid, 1973
Eugeniu Coşeriu, Sincronia, diacronia e historia, Madrid, 1973 (trad. în română: Sincronie, diacronie şi istorie, Bucureşti, 1997)
Eugeniu Coşeriu, Principos de semantica estructural, Madrid, 1978.
Eugeniu Coşeriu, El hombre y su lenguaje, Madrid, 1977.
Eugeniu Coşeriu, Tradicion y novedad en la ciencia del languaje, Madrid, 1977.
Eugeniu Coşeriu, Gramatica, semantica universales,, Madrid, 1978.
Eugeniu Coşeriu, Introducere în lingvistică, Editura Echinox, Cluj, 1999, traducere de Elena Ardeleanu şi Eugenia Bojoga, cuvânt înainte de Mircea Borcilă.
Eugeniu Coşeriu, Lecţii de lingvistică generală, Chişinău, Editura ARC, 2000.
Eugeniu Coşeriu, Limbaj şi politică', în Revista de lingvistică şi ştiinţă literară, 5/1996, Institutul de Lingvistică şi Institutul de Istorie şi Teorie Literară ale Academiei de Ştiinţe a Moldovei, 1996.
Eugen Coşeriu, Latinitatea orientală, în culegerea Limba Română este patria mea. Studii. Comunicări.Documente, Chişinău, 1996, p.15-31,
Eugen Coşeriu, Unitatea limbii române - planuri şi criterii. Ibidem. p.205-121.


Ziua de 25 iulie 2006 a fost zi de mare sarbatoare pentru parohia Cucuieti, raionul Riscani.
Dupa o reparatie capitala in interior si exterior s-a facut resfintirea acestui sfint locas de catre Inalt Prea Sfintitul Mitropolitul Vladimir. Cu staruinta prot. Vitalie Jitari, cu sustinerea conducerii locale si a enoriasilor Biserica a fost tencuita, pictata, apoi impodobita cu catapeasma si alte podoabe bisericesti. De asemenea, lucrari de renovare s-au efectuat si in exteriorul Bisericii.
Aceasta zi frumoasa de vara a fost un moment deosebit pentru enoriasii care au participat la rugaciunea de sfintire a bisericii si la Sfinta Liturghie, savirsita de Inalt Prea Sfintitul Mitropolitul Vladimir, la care au participat protopopul de Riscani, prot. Veceaslav si un sobor de preoti. In cadrul Sfintei Liturghii preotul paroh, pentru activitate sirguincioasa si munca depusa la reparatia Biserici, a fost decorat cu doua distinctii bisericetti.
Biserica ,,Sfinta Treime’’ din parohia Cucuieti dateaza de la anul 1852 si are o istorie interesanta. Dupa cum spun bastinasii, Biserica a fost construita de un oarecare Gheorghe Ghijdea, care, fiind cioban, in una din zile, pe cind pastea oile pe malul unui riulet, a gasit un ulcior cu galbeni. Nestiind ce sa faca cu galbenii, a fost sfatuit de catre ,,pisariul’’ satului Ioan Romanas ca sa construiasca o Biserica. Astfel, din acei bani, timp de 10 ani, s-a construit Sfinta Biserica, apoi o scoala si un pod.
Sfintul Locas a activat neintrerupt pina in anii 60 ai secolului trecut, cind a fost inchisa de regimul comunist. Iar incepind cu anul 1989 si-a deschis din nou usile pentru a-i primi pe fiii ei duhovnicesti.
La finele sarbatorii, confratii slujitori au felicitat pe preotul paroh si crestinii din parohie, dorindu-le sanatate, ani multi, realizari mari pe tarimul credintei, iar aceasta masura sa fie doar un inceput al faptelor bune.